Dreptul la viață și, implicit, dreptul la sănătate sunt cardinale pentru orice societate omenească. Din păcate, pandemia de Covid-19 ne-a arătat că de acest drept nu te poți bucura la fel intr-o țară sau alta
Cristina Otovescu este prof.univ.dr.habil. în cadrul Facultății de Drept, Universitatea din Craiova. Domeniul principal de interes academic are în vedere chestiunea drepturilor omului, sub aspectul politicilor și mecanismelor instituționale de protecție a acestora în România. A obținut Medalie jubiliară – acordată pentru contribuții meritorii în cercetarea științifică de către Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane, „C.S. Nicolăescu Plopșor” din Craiova. Este membru al asociațiilor The European Association for Defense of Human Rights și Association for Women’s Rights in Development. Cea mai recentă carte, Realități sociale și politici publice în România, a fost publicată la Editura Academiei Române, în anul 2021. În curs de apariție se află o lucrare care tratează politica României de gestionare a pandemiei de Covid-19.
Rep. O societate liberă și democratică este aceea în care drepturile omului sunt respectate și ocrotite. Ce ne puteți spune despre această chestiune în cazul țarii noastre?
C.O. În ultimele decenii, România a făcut progrese însemnate în privința cunoașterii, educației și respectarii drepturilor omului, însă pandemia de COVID-19, din 2020-2021, și războiul împotriva Ucrainei, declanșat de Rusia în 24 februarie 2022, ne-au demonstrat cât de fragile sunt anumite instituții, și chiar state, atunci când trebuie să se confrunte cu un fenomen patologic de masă ori cu un agresor, care folosește forța brută pentru a-și impune voința, complet incompatibilă cu valorile unei vieți civilizate și democratice.
La întrebarea dvs., putem preciza că există o respectare în general a drepturilor omului în țara noastră, căci, altfel, nu ar putea funcționa actualul organism social, care, pe de o parte, este în conexiune cu legislația Uniunii Europene, iar, pe de altă parte, cu cerințele de securitate ale NATO. Aceasta nu înseamna că nu există cazuri de ignorare și încălcare a drepturilor omului în România, inclusiv a drepturilor copilului, însă cadrul legal actual ne oferă mijloacele și pârghiile necesare pentru a corecta diverse abuzuri și încălcări flagrante ale drepturilor, ce caracterizează condiția umană în societatea contemporană.
În mod concret, avem de a face cu mai multe tipuri de drepturi ale omului, care se clasifică în funcțiile de criteriile folosite și de opțiunea științifică de abordare teoretică. Astfel, drepturile omului sunt studiate de istorie, de filozofie, de științele juridice, științele politice și administrative, de sociologie etc, fiecare dintre abordările menționate imprimând un anumit specific interpretativ și o anumită finalitate demersului teoretico-metodologic.
Cea mai frecventă clasificare a drepturilor omului se face în funcție de domeniul de aplicare și, în acest caz, avem următoarele tipuri ori categorii de drepturi: drepturile civile, drepturile politice, drepturile economice si sociale, precum și drepturile culturale.
1.Drepturile civile – sunt dreptul la viață și la sănătate, la libertate, la căsatorie și la egalitatea de gen, la cetațenie și la proprietate, la protecția onoarei și a reputației etc
Filozofia drepturilor omului consacră dreptul la viață, la sănătate, la libertate, la proprietate și la fericire ca drepturi fundamentale, de care orice om trebuie să beneficieze și pe care statul este dator să le respecte și să le asigure pentru toți cetățenii săi. În realitate, așa cum ne dezvăluie rezultatele unor cercetări sociologice de teren, între norma de drept și starea de fapt nu există întotdeauna o compatibilitate deplină. Sunt societați în care statul respectă într-o mare măsură normele de drept, cum e cazul unor țări democratice occidentale, și societăți în care statul, prin anumite instituții ale sale, nu respectă nici propriile legi, devine furnizor de neîncredere, de discriminări și dezbinare, de abuzuri incalificabile în raport cu drepturile cetățenilor.
2.Drepturile politice – în principal sunt drepturi la libertate de gândire, de conștiință și de credință religioasă, dreptul la asociere și la întrunire pașnică, dreptul la liberă circulație și alegerea locului de domiciliu, dreptul de a alege și de afi ales, a lua parte la conducerea statului, dreptul de a primi statutul de azilant politic pe teritoriul altui stat(așa cum este cazul în prezent a circa 7 milioane de ucrainieni care s-au refugiat în alte țări din cauza bombardamentelor armatei ruse) ș.a.
3.Drepturile economice și sociale privesc o categorie largă de drepturi, dintre care subliniem: dreptul la muncă și la asigurare socială, dreptul de apartenență la organizații sindicale, dreptul la odihnă și la timp liber, la concediu plătit, dreptul la locuință și la un nivel de trai decent în viața familială, dreptul la sănătate și la demnitate, dreptul mamelor și al copiilor la ocrotire socială etc.
4.Drepturile culturale, care completează categoriile de drepturi, precizate mai sus, și din sfera lor remarcăm dreptul la educație și învățământ pe tot parcursul vieții, dreptul de participare la viața culturală, dreptul de a beneficia de roadele progresului științific și tehnic, dreptul de a creea valori materiale și spirituale, dreptul autorilor de a se bucura de creațiile lor spirituale și de a a-și valorifica întreg talentul ș.a.
Prin urmare, avem de-a face cu o sferă ordonată și unitară a drepturilor omului, încât o apreciere de ansamblu ar fi vagă și hazardată pe câtă vreme nu ne raportăm la anumite drepturi în mod concret. De exemplu, dreptul la educație este un drept recunoscut și ocrotit de statul român, dar dacă numarul locurilor la buget în învățamântul superior este de doar 20, bunăoară, iar restul până la 100 să zicem este condiționat de plata unei taxe, atunci e greu să admitem că de acest drept se bucură toți tinerii din țara noastră.La fel dreptul la muncă este la loc de cinste în Constituția oricarei societați contemporane, dar dacă o țară are 4% șomaj, precum Romania în lunile din perioada pandemiei de COVID-19, atunci nu suntem deloc îndrituiți să afirmăm ca de acest drept beneficiază toți cetațenii, însă în general, acest drept funcționează pentru majoritatea covârșitoare a celorlalți angajați.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, am putea considera că problema drepturilor omului în România se bucură de o atenție constană din partea autoritaților guvernamentale, dar există și cazuri de neglijență, ignorare a unir drepturi sau derapaje de la alte norme de drept – situații care sunt consemnate în tot felul de rapoparte oficiale, în studii de specialitate și chiar în presa cotidiană, în unele emisiuni de televiziune.
Rep. Ne puteți evidenția câte ceva despre cadrul instituțional de protectie și promovare a drepturilor omului?
C.O. Desigur! Printre cele mai importante , la nivel european, întâlnim Curtea Europeană a Drepturilor Omului(C.E.D.O.), iar pe plan internațional,direcții exprese ale O.N.U. Subliniem că Departamentul de Stat al SUA publică anual un raport, intitulat Respectarea drepturilor în România. Mai mult la noi în țară există Institutul Român pentru Drepturile Omului, Liga pentru apărarea drepturilor omului, cu filiale în mai multe reședințe de județ, care de asemenea, gestionează cazurile de nerespectare a drepturilor omului în țara noastră.
De reținut că Departamentul de Stat al SUA, în fruntea căruia se află secretarul de stat Antony Blinken, întocmește anual un raport despre felul în care sunt respectate drepturile omului în lume, oferind, astfel, o imagine de ansamblu asupra acestui fenomen de maximă importanță pentru devenirea omenirii.
La jumătatea lunii aprilie 2022 a fost dat publicitații raportul depre România, în care se reliefeză că în acest capitol, țara noastră are probleme cu libertatea presei, cu relele tratamente, cu violența domestică și violența sexuală, cu fenomenul de corupție, care macină anumite segmente ale organismului social național. De regulă, sunt analizate cazurile concrete și apoi se inferează concluzii de ordin general, fară a avea întotdeauna o documentare statistică ilustrativă. Judecațile de valoare sunt formulate pe bază de informatii directe sau semnalate de presă, însă un raport obiectiv, în totalitate credem că este necesar să se bazeze pe mai multe criterii complementare: de ordin juridic, sociologic și statistic după opinia noastră.
Rep. La ce vă referiți, concret, vă rog?
C.O. O imagine edificatoare asupra modului în care sunt respectate drepturile omului, obținem dacă luăm în calcul punctul de vedere al organelor de justiție, opinia publică(prin intermediul sondajelor sociologice), datele statistice și, evident, cazurile concrete de încălcare a drepturilor omului. Sunt indicatori suficienți și relevanți pentru a obține o apreciere asupra tabloului funcționarii drepturilor omului în România. Metoda oservației este o cale științifică de cunoaștere a faptelor și realitaților sociale, dar nu e singura cale spre adevăr. Actualmente, nevoia de justiție și de dreptate este imensă în România, după cum o atestă rezultatele unor studii de specialitate. De pildă, statisticile juridice ne arată ca în anul 2021, s-au înregistrat peste 1,9 milioane de noi dosare din care circa 1,5 milioane erau dosare civile și peste 400 de mii erau dosare penale, pe care au trebuit să le soluționeze peste circa 4500 judecători. Rezultă că în medie, fiecare judecător are de examinat un număr nespus de mare de dosare, de unde și durata întinsă de derulare a proceselor, care ajung și la 7-8 ani până se pronunță sentința finală, ceea ce afectează, bineînteles, procesul de respectare a drepturilor omului.
Rep. După părerea mea, cele mai importante drepturi, în orice societate, sunt dreptul la viață și la sănătate, precum și dreptul la muncă, pentru că de acestea depinde întreținerea vieții omenești pe pământ. Sper că sunteți de acord în această privință?
C.O. Fără îndoială, ați sesizat exact cerințele fundamentale ale vieții sociale și valorile primordiale ale ființei umane. Viața înseamnă sănătate, iar omul fără sănătate nu se poate manifesta mental și fizic, iar fără muncă este lipsit de sursa necesară întreținerii, esențială pentru ființarea sa. Prin muncă se exprimă ca om și se împlinește ca personalitate creatoare. Poate că acest fapt ne diferențiază în mod semnificativ de restul celorlalte viețuitoare. Omul este superior prin gândire, conștiință, prin capacitatea de creație materială și spirituală, prin nevoia de comunicare și organizare grupală. Dar, înainte de toate, este indispensabil să se bucure de sănătate, adică de viață. De aceea, dreptul la viață și, implicit, dreptul la sănătate sunt cardinale pentru orice societate omenească. Din păcate, pandemia de Covid-19 ne-a arătat că de acest drept nu te poți bucura la fel intr-o țară sau alta, fiind dependent de o mulțime de factori, printre care dotările din sistemul de sănătate, competența medicilor și tratamentele inovatoare sunt indispensabile.
În plus, spitalele au fost sufocate de valul persoanelor cu infecții respiratorii, fapt care a împiedicat tratamentul altor pacienți cu boli cronice, dreptul la sănătate al acestora din urmă fiind evident îngrădit ori întârziat nepermis de mult, cu consecințe letale greu de evaluat. De asemenea, din cauza exploziei de infectări cu SARS-COV-2, cetățenii au fost obligați să trăiască la domiciliu, în izolare și, eventual, în singurătate, s-au suspendat cursurile elevilor și studenților, s-au redus la minim activitățile economice ș.a., încât drepturile cetățenilor la liberă circulație, la educație, la muncă etc au fost considerabil afectate în toate țările. Până la jumătatea lunii martie 2022 s-au înregistrat peste 460 de milioane de cazuri de coronavirus și peste 6 milioane de decese în întreaga lume, mai mult de jumatate din cei care și-au pierdut viața fiind din Europa și America de Nord. Menționăm că raportul medical din fiecare țară și vaccinurile aplicate, începând cu decembrie 2021, au contribuit la salvarea și vindecarea a 85,55 % din totalul general al celor bolnavi de virusul pornit din China. Rata de fatalitate a fost de 1,31 % pe plan mondial, conform datelor publicate pe Worldometers, și de 2,3% în România(chiar de 3% și peste, în anumite perioade), unde numărul celor care au pierdut lupta cu virusul letal a depășit 64.000 persoane în decurs de 2 ani și aproape 3 luni. Prin urmare, ocrotirea drepturilor omului și, în primul rând, a dreptului la viață implică un efort colectiv și un management politic eficace, la nivel național și mondial. O dovedește nu numai lupta cu pandemia de Covid-19, care a oprit planeta din mersul ei galopant, dar și cu statele care declanșază acte teroriste și razboaie, precum agresiunea armată a Rusiei împotriva Ucrainei, din 24 februarie 2022 încoace, știut fiind faptul că orice război e pornit tocmai pentru a distruge vieți omenești și valori materiale, nicidecum pentru a proteja drepturi fundamentale ale omului.
