Cercetări în curs

Atitudini, opinii și comportamente ale românilor față de mediul înconjurător

Imbold Media a demarat recent un studiu interdisciplinar pentru cunoașterea gradului de informare a cetățenilor cu privire la principiile unui stil de viață prietenos cu mediul înconjurător, precum și a măsurii în care aceste principii sunt implementate în viața cotidiană, cu scopul elaborării unor recomandări și direcții de acțiune pentru eficientizarea politicii naționale în domeniul ecologic.


Cercetarea este necesară din mai multe puncte de vedere:
▶️ Aderarea României la Uniunea Europeană și eforturile de integrare europeană implică o preocupare constantă în vederea promovării principiilor unui trai ecologic, favorabil mediului înconjurător.
▶️ În ultimele decenii s-au depus eforturi instituționale considerabile și s-au mobilizat resurse financiare importante pentru tranziția verde și promovarea modului de viață bazat pe valori ecologice.
▶️ În prezent, nu există niciun studiu sistematic, realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național, care să determine impactul real al acestor eforturi și măsura în care obiceiurile ecologice au intrat în practica de zi cu zi a românilor.
Demersul investigativ este unul cantitativ, bazat pe un chestionar administrat unui eșantion reprezentativ pentru populația României, format din 1080 de subiecți. Scopul cercetării este cunoașterea realităților de pe teren în ceea ce privește practicarea unui trai prietenos cu mediul înconjurător, în vederea adaptării mecanismelor decizionale la aceste realități.


Barometrul fericirii românilor

În anul 2022 a fost publicat indexul fericirii realizat de ONU. Principalele constatări sunt: 1) majoritatea oamenilor sunt fericiți, 2) fericirea medie este în creștere și 3) inegalitatea în fericire este în scădere.

România se află pe poziția 28 din 146. Menționăm că cei mai fericiți sunt locuitorii Finlandei, iar, la polul opus, pe locul 146, se află cetățenii Afganistanului.
Indexul realizat de ONU nu reprezintă nici pe departe singura cercetare sociologică ce urmărește operaționalizarea fericirii și măsurarea ei prin indicatori sociali specifici. Astfel de barometre sunt efectuate periodic în statele dezvoltate.


Studiul demarat de Imbold Media cercetează fericirea românilor luând în calcul următoarele
dimensiuni:
▶️ Fericirea produsă de activități care induc plăcere (ex. sport, gătit, ieșit cu prietenii etc.)
– Viaţă Plăcută („Pleasant Life”)
▶️ Fericirea produsă de îndeplinirea/satisfacerea dorinţelor personale care exprimă punctele tari pe care le avem ca indivizi (ex. satisfacția cu munca, satisfacția cu viața de familie etc.) – Viaţă Bună („Good Life”)
▶️ Fericirea produsă de îndeplinirea/satisfacerea dorinţelor transpersonale (ex. idealuri îndeplinite, orientări valorice care ghidează comportamentul, viață spirituală etc.) – Viaţă cu Sens („Meaningful Life”).

Cercetarea este efectuată asupra unui eșantion format din 1080 de subiecți, selectați astfel încât să asigure reprezentativitatea la nivel național și să faciliteze comparații între județe, regiuni etc. în ceea ce privește gradul de fericire a cetățenilor în cele trei componente analitice.

Top
Facebook
YouTube
Instagram