Oltenii în cele două războaie mondiale

În anul 1914, urmare a atentatului de la Sarajevo, izbucnește prima conflagrație internațională. Consiliul de Coroană se întrunește la Sinaia și stabilește neutralitatea României. Pentru a-și atinge obiectivul – acela de recunoaștere pe plan internațional a dreptului statului român asupra teritoriilor austro-ungare locuite de români – România se alătură Antanei în anul 1916, declarând război Austro-Ungariei. Sângeroasele bătălii de pe Olt și Jiu (1916) se soldează cu victoria forțelor germane, în ciuda rezistenței eroice a armatei române. Consecința imediată a fost ocuparea orașelor Târgu Jiu și Craiova în luna noiembrie a aceluiași an. Perioada de ocupație germană a celor două orașe a echivalat cu foametea generalizată, sistarea activității întreprinderilor locale, închiderea instituților de învățământ. Actualul sediu al Muzeului de Artă din Craiova avea să devină sediul comandaturii germane. Primarul Nicolae Romanescu demisionează. În contextul tensionat, numeroși civili părăsesc cele două orașe, în timp ce alții se opun vehement trupelor inamice, încurajați fiind de victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz. În anul 1918, după capitularea Germaniei, armata de ocupație este nevoită să părăsească Oltenia.   

Numeroși olteni s-au remarcat în perioada Marelui Război prin eroismul și devotamentul lor. Ne vom opri asupra a doi dintre aceștia: generalul Ioan Dragalina (1860-1916) și tânăra Ecaterina Teodoroiu (1894-1917). Generalul Ioan Dragulina, născut pe teritoriul Austro-Ungariei, demisionează din armata austro-ungară, ajunge în România și se alătură armatei naționale (1887). Înainte de intrarea României în Primul Război Mondial (1916) devine comandant al Diviziei I de Infanterie (Drobeta Turnu Severin). În toamna anului 1916, după câteva lupte eroice, se spovedește și împărtășește la Mănăstirea Lainici. La întoarcere este lovit de câteva gloanțe. Îi este amputat brațul, dar moare pe patul de spital din cauza unei septicemii. În ultimele zile de viață, regele Ferdinand îl decorează cu Ordinul Mihai Viteazul. De referință rămâne îndemnul adresat de general soldaților români: „Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor. Trupa care nu înainteaza, să moară pe loc. Ofițeri și soldați ai Armatei I-a! Apărați cu viața voastră pământul sfânt al Olteniei și al Țării! Dumnezeu, Maestatea Sa Regele și Țara vor răsplăti pe viteji. Cu Dumnezeu înainte! Victoria e a noastră!”⁸      

Supranumită eroina de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu se naște în anul 1894 pe teritoriul actualului oraș Târgu Jiu (pe atunci satul Vădeni) într-o familie modestă de țărani olteni. Pentru a-și depăși condiția, pleacă în capitală, unde urmează cursurile pentru învățătoare la un gimnaziu tip pension, apoi frecventează cursuri de infirmieră. În anul 1913 intră în cohorta cercetașilor „Păstorul Bucur”, iar un an mai târziu activează în cohorta „Domnul Tudor”. Întoarsă în satul natal, află că tatăl său fusese luat prizonier, iar doi frați muriseră recent pe câmpul de luptă. După moartea celui de-al treilea frate, se înrolează ca voluntar în armată, în dorința de a-și răzbuna tatăl și frații. Luptă în primele linii și este luată prizonieră. Îi împușcă pe soldații germani care o însoțeau și evadează. Este rănită în luptele de la Filiași, urmând să fie transportată la spitalele din Craiova, București și Iași. Se întoarce pe front, iar regele Ferdinand o decorează cu Ordinul “Virtutea cercetășească de război, în aur” și Ordinul “Virtutea Militară de război, clasa a II-a”. Este împușcată în inimă în încercarea de a contracara o ofensivă a inamicului. Ultimele cuvinte ale sublocotenentei Ecaterina Teodoroiu au fost: “Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!”

Al Doilea Război Mondial (1939-1945) a implicat noi vărsări de sânge, mii de olteni căzuți pe câmpurile de luptă, foamete și disperare în rândul populației rurale și nu numai din regiunea istorică Oltenia. Cutremurul din 1940 și Marea Secetă din 1946 veneau parcă în completarea tabloului apocaliptic. Instaurarea deplină a comunismului prin abdicarea forțată a regelui Mihai I (1921-2017) în anul 1947 a deschis calea colectivizării, al cărei număr de victime nu a putut fi determinat nici până astăzi cu exactitate. Istoria consemnează prin vocea supraviețuitorilor acelei perioade opoziția țăranilor din Dolj și Olt, comparabilă ca intensitate cu răscoalele de la 1866 și 1907.