Prof. univ. dr. Daniel David: „Lipsa de încredere și deficiența în cooperare nu ne ajută să ne utilizam potențialul bun pe care îl avem.”

Daniel David este profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică și psihoterapie (științe cognitive clinice) la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent predă și la Icahn School of Medicine at Mount Sinai⁠ și este director de cercetare al Institutului Albert Ellis, ambele aflate în New York, SUA. Este președintele și directorul executiv al The International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, un centru de excelență în cercetare al Universității Babeș-Bolyai. Mai multe informații despre activitatea profesorului Daniel David se regăsesc pe blogul personal al psihologului, accesibil la adresa  

https://danieldavidubb.wordpress.com/.

Am avut prilejul să discutăm cu profesorul clujean despre ecourile lucrării „Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală”, despre particularitățile psihoculturale ale românilor, provocările tranziției și perspectivele evolutive ale societății românești.

Rep. În urmă cu trei ani a cunoscut lumina tiparului lucrarea „Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală”. O lucrare ce a stârnit deopotrivă critici acerbe și elogii bombastice, dar care, dincolo de pozițiile radicale, a reușit să genereze dezbateri aprinse într-un mediu academic destul de anost până la momentul respectiv. Vă întreb simplu, în ciuda complexității temei: cum sunt românii? Care sunt caracteristicile psihoculturale dominante ale acestora?

D.D. Este greu de răspuns simplu, într-un spațiu restrâns. Dar accept provocarea și încerc să merg la aspectele psihocomportamentale esențiale.

Da, monografia a generat discuții aprinse, deoarece:

(1) nimeni în psihologia modernă nu mai abordase tema la un nivel de complexitate atât de mare, din perspectiva psihologiei interculturale, abordare adesea necunoscută chiar în domeniul psihologiei din țară;

(2) mulți specialiști (adesea nepsihologi) făceau conceptual și metodologic confuzii între „cum suntem” vs. „cum ne credem” vs. „cum vrem să fim”;

(3) întrucât psihologia a fost desființată în perioada comunistă, temele acesteia au fost preluate de nepsihologi (specialiști în domenii conexe), care nu cunosc însă teoriile/metodologia psihologică actuală;

(4) paraprofesioniștii se pricep la psihologia românilor, în logica că fiecare român știe cum sunt românii (iar lucrarea cu siguranță nu a putut confirma credințele tuturor românilor…)! și/sau

(5) atât profesioniștii, cât și paraprofesioniștii au și opțiuni ideologice, care uneori le contaminează reacțiile, în dauna unui demers științific.

Sincer spus, din păcate puține dezbateri s-au focalizat pe limitele inerente unui astfel de demers și pe modalitățile de depășire a lor (ex. cum/ce am încercat să fac eu în monografie pentru a minimiza limitele metodologice și/sau ce ar trebui să încercăm în viitor); uneori, în cursul unor dezbateri, mă simțeam ca în bancul în care un țăran ardelean, văzând un dromader, exclamă sigur pe el: Așa ceva nu poate exista!

Revenind la demersul științific, prin prisma modelului psihologului olandez Hofstede, în acest moment, sub aspect psihocultural, românii sunt colectiviști (ex. crează grupuri sociale pe bază de rudenii/cunoștințe), acceptă și caută concentrarea puterii (ex. acceptă lideri autoritari), văd viitorul și incertitudinile aduse de acesta ca pericole (generând atitudini defensive) și controlează comportamentul social mai ales prin pedepse (generând frică).

Acest profil al unei Românii vechi este determinat mai ales de segmentul mai în vârstă din populație, adesea „contaminat” de mentalitățile comuniste (începând aproximativ cu cei care au avut în jur de 18 ani la Revolutia din 1989). Tinerii (cei sub 18 ani la Revoluția din 1989 – partea mai tânără a Generației X, Mileniarii și mai ales Generația Z) tind deja să aibă un profil psihocultural diferit, caracterizat prin autonomie (ex. individul crează grupurile sociale pe bază de valori comune), descentralizarea puterii (în zone diferite, astfel încât nimeni să nu o poată concentra de unul singur – ex. au alergie la „șefi”), îmbrățișarea incertitudinilor viitorului ca oportunități, nu ca pericole (sunt mai asertivi), și controlul comportamentului social (și) prin recompense; acest este profilul unei Românii moderne.

Un profil psihocultural nu este bun sau rău în sine, ci devine astfel prin raportare la un cadru de referință. Problema noastră este că spațiul vestic la care am aderat – și în care încercăm acum să ne integrăm – este construit pe două valori diferite de cele ale profilului nostru psihocultural majoritar, și anume pe individul autonom și pe descentralizarea puterii. Instituțiile sociale (în educație/sănătate/economie etc.) pe care încercăm să le asimilăm ca urmare a aderării la acest spațiu au la bază aceste valori. Atunci când încercăm să le asimilăm pe un alt fond psihocultural – individul colectivist și concentrarea puterii – avem dificultăți, acestea fiind respinse, distorsionate și/sau asimilate ca forme fără fond!

În general, potențialul intelectual (de inteligență și creativitate) al românilor nu este inferior celui al popoarelor vestice. Dar realizările efective (ex. în educație/competitivitate/economie) sunt sub nivelul acestora. Problema este că avem un nivel extrem de ridicat de neîncredere interpersonală, care nu favorizează cooperarea și astfel nu suntem capabili să construim instituții sociale moderne care să ne utilizeze potențialul.

Prin prisma valorilor psihoculturale majore nu există diferențe importante între vechile provincii ale țării – deși unii intelectuali ai locului le propovăduiesc în forma stereotipurilor – astfel încât „românismul” bate „ardelenismul” (definit larg), „muntenismul” (definit larg) și „moldovenismul”. Lucru de înțeles considerând nu doar o potențială arhitectură istorică a „românismului” (ex. prin limbă/obiceiuri etc.), ci și migrația masivă de-a lungul anilor, dintr-o zonă în alta a țării.

Rep. Documentarea pentru monografia amintită a implicat cercetarea lucrărilor clasice despre „psihologia poporului român”. Cu instrumentele avute la dispoziție, savanții din prima jumătate a secolului precedent – de la Motru la Drăghicescu sau Herseni – au încercat să răspundă la întrebarea de mai sus. Între demersul lor și demersul întreprins de dumneavoastră avem “paranteza” comunistă, despre care unii istorici afirmă că ar fi schimbat radical firea românilor. În ce măsură trăsăturile psihoculturale delimitate în perioada ante- și interbelică se mai regăsesc în profilul nostru cultural? Cât a contribuit comunismul la jalonarea acestui profil?

D.D. Greu de spus, deoarece nu avem date sistematice din perioada respectivă. De aceea, eu am considerat concluziile lui Motru sau Drăghicescu ca fiind ipoteze plauzibile, generate în penurie de date sistematice, dar le-am verificat științific, pentru a face distincție clară între „cum suntem” vs. „cum ne credem” vs. „cum vrem să fim”! Așa cum am spus, în lipsa unor date și metodologii riguroase, mulți autori au făcut confuzie între aceste niveluri (de pildă, au ajuns să creadă că suntem așa cum ne credem și/sau cum vrem să fim.). Unele ipoteze vechi țin și azi și le putem formula în forma concluziilor, altele au fost însă infirmate. Spre exemplu, da, spiritul gregar, identificat de autorii clasici, este încă puternic la români. Dar munca și stilul muncii nu au de-a face nici cu geneticul, nici cu istoria (cum considerau vechii autori). Munca pentru noi este astăzi un mijloc de emancipare. Dacă munca ne ajută în acest demers, prin câștigurile aduse, atunci românii vor fi modele de hărnicie și conștiinciozitate. Dacă munca nu ne ajută în emancipare, ci doar pentru supraviețuire, vom funcționa după reguli ca „merge și așa”, „muncesc pe măsura plății”, „nu mă cobor din pat pentru atâta plată” etc.

Comunismul cred că a accentuat colectivismul pe care probabil l-am avut și înainte și a redus încrederea interpersonală, blocând cooperarea în sensul unor construcții sociale. Cooperarea în comunism a fost pentru supraviețuire, nu pentru dezvoltare! Este greu de evaluat riguros, deoarece nu avem date culese sistematic în perioada respectivă cu privire la profilul nostru psihocultural.

Rep. Au fost cele trei decenii de tranziție un eșec?

D.D. Da, eu cred că au fost ani pierduți! Generațiile mai vârstnice, care susțin profilul României vechi, au crezut că prin rezistența lor la schimbare sunt patrioți. Nu au înțeles niciodată că patriotismul ar fi fost să arate flexibilitate spre profilul României moderne, încurajând, nu blocând generațiile tinere, mai capabile să facă o sincronizare rapidă a României cu spațiul vestic în care ne-am integrat, sincronizare care ar fi adus bunăstare pentru toți. Așadar, trebuie așteptat până când generațiile tinere vor ocupa pârghiile de putere social și atunci profilul psihocultural al României se va schimba de la sine, cu consecințe pozitive pentru toți. Nu mai este mult! Încă profilul României vechi este majoritar, dar majoritatea este una foarte fragilă!

Rep. Concluzionând, care sunt, în opinia Dvs., principalele probleme ale societății românești de astăzi și cum ar putea fi acestea ameliorate, în sensul orientării într-un sens dezirabil a direcției spre care ne îndreptăm?

D.D. Parțial, am răspuns la întrebările anterioare. Combinându-le, aș spune că lipsa de încredere și deficiența în cooperare nu ne ajută să ne utilizam potențialul bun pe care îl avem, iar îndârjirea generațiilor vechi, „contaminate” de mentalitatea comunistă, ne ține în înapoiere și subdezvoltare. Ameliorarea poate veni dacă generațiile vechi înțeleg că a fi patriot înseamnă să faci ce este bine astăzi pentru țară și pentru generațiile noi (copiii și nepoții lor), muncind toți pentru o Românie modernă, în care încrederea dintre noi să ne ajute să cooperăm, astfel încât să ne utilizăm maximal potențialul intelectual pe care îl avem pentru bunăstarea românilor și pentru a face România influentă în Uniunea Europeană, măcar pe măsura teritoriului și a populației acesteia (daca nu mai mult!).